Aparatele moderne de climatizare

În 1758, Benjamin Franklin şi John Hadley, profesor de chimie la Universitatea din Cambridge, au efectuat un experiment pentru a explora principiul evaporarii, ca un mijloc de racire rapida a unui obiect. Franklin şi Hadley au confirmat faptul că evaporarea de lichide extrem de volatile, cum ar fi alcoolul şi eterul, ar putea fi utilizate pentru a raci rapid diferite obiecte. Ei au realizat experimentul cu un termometru cu  mercur ca obiect şi cu un burduf folosit pentru a “accelera” procesul de evaporare; au redus temperatura din termometru până la 7 ° Fin timp ce temperatura ambiantă era de 65 ° F.  Franklin a concluzionat:  “Dupa acest experiment, se poate observa ca exista posibilitatea îngheţarii un om pana la moarte intr-o zi calda de vara”. [8]

În 1820, omul de ştiinţă şi inventatorul britanic Michael Faraday a descoperit că comprimarea şi lichefierea amoniacului ar putea răci aerul.

Primele aparate de aer conditionat comerciale au fost fabricate pentru marile centre industriale si mai putin pentru confortul personal. În 1902 primul aparat electric modern de aer condiţionat a fost inventat de către Willis Haviland Carrier in Syracuse, New York.  În timp, aparatele de conditionare a aerului au ajuns sa fie produse pentru a îmbunătăţi confortul în locuinţe şi autovehicule.

Primele aparate de aer conditionat şi frigidere utilizau gaze toxice sau inflamabile, cum ar fi amoniacul, clorură de metil, şi propan, care ar putea duce la accidente mortale atunci când au scurgeri. Thomas Midgley, Jr. a creat apoi freonul, în 1928, un gaz mult mai sigur pentru utilizarea lui de catre oameni.

Inovaţia în ceea ce priveste tehnicile de climatizare a aerului continua, iar accentul este pus recent în domeniul eficienţei energetice, şi de  îmbunătăţire a calitatii aerului din interior. Reducerea impactului schimbărilor climatice este o zonă importantă de inovare, deoarece gazele folosite pentru racire agraveaza calitatea aerului. R-22 (cunoscut şi sub numele de HCFC-22), un gaz frecvent folosit pana de curand in industria producatoare de aparate de aer conditionat, este de aproximativ 1800 de ori mai daunator pentru mediu decât de CO2 -ul.

Istoria aerului conditionat

Termenul “Aer condiţionat” se referă la răcirea şi dezumidificarea aerului din interior pentru imbunatatirea confortului termic. Într-un sens mai larg, termenul se poate referi la orice formă de răcire, încălzire, ventilaţie sau dezinfecţie care modifică indicatorii fizici ai aerului. Un aparat de aer conditionat este un dispozitiv, sistem, sau mecanism proiectat pentru a stabiliza temperatura aerului şi a umidităţii într-un spaţiu (utilizat atat pentru răcire, cat şi pentru încălzire în funcţie de proprietăţile aerului), de obicei  folosind un ciclu de refrigerare, dar uneori folosind tehnica evaporarii.

În timp ce eliminarea caldurii din aer prin aparate pentru a furniza aer conditionat este o invenţie relativ moderna, ideea de răcire a clădirilor este veche. Vechii romani instariti foloseau sisteme de conducte de apă care circula prin pereţi pentru racirea locuintei.

Ventilatoare medievale s-au inventat în Egipt şi au fost utilizate pe scară largă în multe case din  Cairo în perioada Evului Mediu. Aceste ventilatoare au fost descrise în detaliu mai târziu de către ABD al-Latif al-Baghdadi în anul 1200, care a raportat că aproape în fiecare casă din Cairo are un ventilator, şi că acestea costa oricat de la 1 la 500 dinari în funcţie de dimensiuni şi forme.